Romante cu dinti de aluminiu

1 iulie, 2009

13:34

De cand ma stiu, am incercat sa ascult muzica cat mai diversa, cu o atitudine cat mai deschisa, cat mai open-minded posibila. Intotdeauna am apreciat muzica live si n-am dat doi bani pe urmatoarele doua categorii de numere artistice:

- cantaretii bazati pe versuri, semi-poeti cu o chitara acustica de complezenta in maini sau, mai rau, cu un negativ in spate;

- cantaretii la care imaginea prevaleaza in raport cu muzica (shiny boy-bands, semi-vedete siliconate autohtone, etc).

Atata vreme, insa, cat ies sunete live, “pipaibile”, din instrumente (oricare-ar fi ele, de la taragot la kick-drum), oricare-ar fi genul de muzica (ma rog, aproape oricare…), atitudinea mea ramane una de “Jos palaria!” (chiar daca mai incape cate-un fals, cate-o gherla, pe ici pe colo…). Sunt instrumentist si cunosc diferenta  intre autentic si surogat. Pot zice chiar ca iubesc o voce usor falsa, pe alocuri sau o chitara nitelus dezacordata, pentru ca respira autenticitatea interpretarii live.

Atata vreme cat muzica e cantata de mana de om (sau batuta din picior sau suflata din plaman), pot asculta, cu placere si interes, atat un taraf de manelisti autentici, muzicanti virtuozi cu esenta de rom in sange (textul, vulgar sau nu, conteaza mai putin) cat si o trupa de death-metal din cel mai agresiv cu putinta, abundand in blast-beat-uri, riff-uri de chitara cu 7 corzi acordata in drop A si voci cookie-monster, a la Mike Arkenfeld. 

Si totusi… in ciuda acestei atitudini deschise, mai mult sau mai putin auto-impuse, exista o “sub-specie” a folclorului pe care nu doar ca n-o agreez dar care imi repugna intens, organic… Stiu, e o porcarie, un subiectivism foarte nelalocul lui, dar…I can’t fucking help it… Ma refer la asa zisa “romanta cu dinti de aluminiu”, dupa cum a descris-o, al naibii de expresiv, un amic care-mi impartaseste intoleranta.

Celor nascuti si crescuti in Ardeal le va fi familiara urmatoarea mise-en-scene:

- Restaurant rural (merge si de oras, dar musai cu specific traditional) secuiesc;

- Masa festiva organizata (nunta, botez, divort, whatever);

- Mese dreptunghiulare, de minim 10 persoane, 5 de-o parte, 5 de alta;

- Semi-lautari locali: un Roland VA-7, cu “stiluri”, un braci, o semi-artista locala la voce, care-o arde ultra-wet (cu delay time-ul la 550-600 ms, feedback-ul la 7/10 si mix-ul la minim 75%) si, eventual un acordeonist batran (care, desi e nemicrofonat, suna mai tare decat toti ceilalti, pentru ca are un Weltmeister original, adus la negru din RDG, in 1986). Basist nu este, pentru ca e o gura in plus de hranit si, oricum, il poate suplini claparul, cu stanga…cand e treaz, desigur…    

- Sunt orele 22,00 trecute fix;

- Toti barbatii, dar ABSOLUT TOTI, canta, pe o singura voce, cu versurile si melodia cunoscute perfect (nimeni nu septareste, nimeni nu baga gherle):

Vo-o-o-rosbo-o-o-rt it-ta-a-a-am az e-e-e-es-te…”

Fruntile sunt transpirate…camasile, suflecate si leoarca de sudoare…din gurile larg deschise sclipesc dinti de aluminiu…

“Ki-i-i-icsiny fa-a-a-a-alum, ott szu-le-e-e-ettem e-e-en…”

Asist pasiv si neajutorat…imi vine sa-mi scot omuletul din cerul gurii si sa-l izbesc, repetat, de masa…

“Ma-a-a-ar mi-na-a-a-a-alluk ba-a-a-a-ba-a-am…”

Despre fumat

4 iunie, 2009

11:05

Sunt un nefumator convertit. Am fumat 15 ani, intre 10 octombrie 1993 si 18 ianuarie 2009, cate un pachet zilnic, cu vreo doua-trei pauze de 6 luni, respectiv un an. In dimineata zilei de duminica, 18 ianuarie 2009, am stins ultima tigara din viata mea. Stiu, suna bombastic si riscant… De data acesta, insa, a fost altfel… Cu totul altfel!

Vad, in jurul meu, o multime de cunoscuti care incearca sa se smulga, cu disperare, din ghearele acestui monstru pervers si nu reusesc. Aud, evocandu-se, zeci de metode de “lasare” de fumat (raritul progresiv al tigarilor, guma de mestecat, plasturele cu nicotina, bomboane speciale, etc) iar asta nu poate decat sa-mi starneasca un zambet (recunosc, superior si arogant) de compatimire, in coltul gurii. Desigur, in cele din urma, niciuna dintre aceste metode nu functioneaza…Sau mult prea putine. Esecurile repetate ii adancesc si mai tare in dependenta de tigara iar multitudinea de scuze pe care le invoca pentru a-si justifica meteahna ma face iar sa rad, desi, stiu bine, e de plans.  

Ideea ca, pentru a te “lasa” de fumat trebuie “cohones, ambitie, eforturi de vointa extraordinare” e total gresita… Foarte putini reusesc sa scape prin metoda vointei nezdruncinate, iar aceasta cale nu garanteaza succesul definitiv, deoarece dupa o perioada, mai scurta sau mai lunga, elementul motivational scade in intensitate, in timp ce tentatia creeesteee…nu e decat o chestiune de timp pana cand cazi, din nou, prada fumatului.

Singurul lucru de care e nevoie pentru a scapa definitiv de fumat e sa INTELEGI, in mod profund, natura REALA, dezbracata de false mituri, a fumatului! Restul nu va fi decat floare la ureche…

Dependenta de tutun e cea mai usoara forma fizica de dependenta cunoscuta. Sevrajul fizic aferent este cel mai bland, comparativ cu cel indus de alte dependente (alcool, droguri, etc). Practic, nicotina incepe sa paraseasca corpul uman la aproximativ o ora de la fumarea ultimei tigari, de aici si nevoia unei noi tigari. Fumatorii fumeaza o noua tigara doar pentru ca au fumat-o pe ultima, nimic mai mult si trebuie sa-si potoleasca nevoia de nicotina a corpului, dupa care tot asa, din tigara in tigara. Cu toate acestea, sevrajul e incredibil de bland. Oare de ce nu ne trezim noaptea sa fumam? (un dependent de heroina va avea, sigur, o noapte alba, presarata de chinuri fizice greu de imaginat, daca incearca sa sara peste doza de seara, pe cand, un fumator, va adormi daca i se va face somn, chiar si “nefumat”). Prin urmare, tot ceea ce trebuie sa faci e sa rupi lantul asta nenorocit. Dupa aceea, restul vine de la sine. Corpul se va elibera complet de nicotina in aproximativ 21 zile de la ultima tigara fumata.

Marea problema a fumatorilor nu e dependenta fizica, ci cea psihica: “Vai, cum o sa ma descurc fara tigara? Cum o sa fie mesele, fara tigara de dupa? Cum o sa lucrez, fara tigara? Cum o sa ma relaxez, fara tigara? Cum o sa ma concentrez, fara tigara? Cum o sa-mi beau ceasca de cafea, halba de bere sau paharul de suc, cum o sa-mi citesc e-mail-urile, cum o sa-mi petrec pauzele la work? Fara tigara? Imposibil…” Pe dracu!!! Totul nu e decat o auto-spalare pe creier incredibila, din partea fumatorului… Toate scuzele astea nenorocite nu sunt decat niste false mituri, pe care fumatorii si le-au construit ca sa-si justifice fumatul (potolirea setei de nicotina). Absolut toate aceste activitati se pot face foarte usor si natural fara tigara! In realitate, fumatul te relaxeaza si te ajuta sa te concentrezi la fel de mult ca si cum ti-ai baga tigara in ureche si nu in plamani!!! Daca stai sa te gandesti, e imposibil sa invoci fumatul ca “ajutor” atat pentru relaxare/destindere cat si pentru concentrare, doua activitati cu sensuri total opuse, nu?

Abandonarea fumatului e incredibil de usoara, atata timp cat intelegi si accepti ca te-ai lasat, in toti anii astia, SUPER-SPALAT PE CREIER si ca, de fapt, ti-a fost o mare frica sa spui “STOP!” doar pentru ca n-ai avut curajul sa incerci sa mananci fara sa fumezi dup-aceea, sa-ti bei cafeaua fara tigara, etc, practic pentru ca ti-a fost frica de golul pe care l-ar fi lasat lipsa tigarii in viata ta. Dar hai sa ne gandim mai bine: nefumatorii pot manca fara sa fumeze dup-aceea?… Ei, de ce dracu’, n-au nevoie de tutun la cafea sau la bere?! De ce, la birou, ei nu coboara la tigara, o data la fiecare ora, alaturi de ceilalti  colegi fumatori? De ce ei nu simt gol in viata, nefumand? Pentru ca asa ceva nu exista, pur si simplu! Fumatorii nu au de-a face decat cu o frica mizerabila, atat, nimic mai mult.

Fumatul, in sine, nu reprezinta o placere nici cat negrul sub unghie, oricat de mult ar vrea fumatorii sa creada asta. Sa ne amintim: cum a fost prima tigara, din viata, trasa in piept? Probleme de memorie? Va ajut eu: oribila! La fel si prima tigara, dupa o pauza mai lunga de fumat:  o senzatie groaznica de sufocare si inec, insotita de un gust oribil! Dar, doza de nicotina fiind deja luata, a doua tigara a intrat mai usor, iar treia parca a alunecat! Tigara, IN SINE, nu aduce NICIO placere, problema e ca o asociem cu senzatia de usurare datorata reintroducerii nicotinei in corp…Extrem de simplu, extrem de diabolic, in acelasi timp!

E foarte clar ca se poate…Insa, atentie: atata timp cat, desi te-ai lasat, continui sa gandesti tot ca un fumator (”fac o pauza, imi prinde bine”; “nu mai fumez de 3 saptamani, doua zile si 16 ore”; “incerc sa le reduc”; “nu mai ies cu prietenii X sau Y, ma tenteaza cu fumatul lor”; “oare cand o sa dispara nevoia de tutun?”) inseamna ca sunt absolut toate sansele sa redevii fumator, e doar o chestiune de timp…

In concluzie: nu trebuie sa zici “m-am lasat de fumat” ca si cum ai renunta la ceva, ca si cum ai face un sacrificiu, ci, dimpotriva “am scapat, in sfarsit, de fumat”!!!

Recunosc, nu am avut de unul singur, intr-un mod spontan, toate aceste revelatii. Ani de zile am inotat, cu disperare, alaturi de alti fumatori, incercand sa ma pun de-a curmezisul unui curent prea puternic. Pana cand, intr-o zi aleasa de bunul Dumnezeu, am avut sansa sa citesc insemnarile lui Allen Carr, un fost contabil englez, fumator de peste 5 (cinci!!!) pachete zilnic, care, in final, s-a vindecat si a vindecat lumea de fumat. 

Le recomand, cu incredere si optimism, tuturor celor care vor sa SCAPE si nu sa se LASE de fumat, The Easy Way to Stop Smoking by Allen Carr, o carte incredibila, care s-a vandut in milioane de exemplare:

http://www.allencarrseasyway.com/

 

Nota: acest articol a fost inspirat, la randul sau, de articolul bunului meu prieten si coleg de blogging, Radu: http://radoneguru.wordpress.com/2009/06/02/fumatul/

The daily adventures of Mixerman

25 mai, 2009

12:30

In 29 iulie 2002, un inginer de studio de top din Los Angeles, California, incepe lucrul la un nou proiect, inregistrarea albumului de debut al unei formatii, pentru un producator foarte faimos. Trupa este complet necunoscuta publicului larg, dar label-ul considera ca are potential…chiar daca au platit peste doua milioane de dolari pentru a le obtine baietilor semnatura iar, in final, nu se va alege nici macar praful de pe toba, macar pot fi blocati (shelved) iar concurenta nu-i va putea avea!

Cu un buget enorm la dispozitie si cu un termen de doi ani, din partea label-ului, pentru a inregistra un album de debut ale carui piese sa ajunga in massive rotation la posturile americane de radio, trupa intra intr-un studio de prima mana din Los Angeles, iar inginerul nostru de studio (numit, in continuare, Mixerman) se hotaraste sa tina un jurnal zilnic al inregistrarilor.

Insemnarile sale au insumat ceea ce multi au considerat, ulterior, o “audio soap opera” de cea mai buna calitate, iar succesul avut de publicarile saptamanale ale jurnalului pe internet l-a determinat pe Mixerman sa editeze o versiune tiparita, care a avut un succes imens in randul publicului de specialitate din “industria pe orizontala”: jurnalisti, muzicieni, tehnicieni din show-business, etc.

Personal, primele sase saptamani de jurnal (publice pe internet) mi-au ruinat somnul a catorva nopti consecutive…Nu am putut, pur si simplu, lasa materialul din mana, singurele momente in care am abandonat lectura fiind impuse de nevoile fiziologice. Cartii nu-i lipseste niciun ingredient pentru a-si justifica succesul avut: umor, subtilitate, auto-ironie, empatie, introspectie de cea mai buna calitate. A must read for everyone!

www.mixerman.net

What was the Billboard #1 Song on your B-Day?

14 mai, 2009

…sau, prin extensie, la orice data de pana acum, de cand exista Billboard Top 100. Afla aici:

http://www.joshhosler.biz/NumberOneInHistory/SelectMonth.htm

In ziua in care am venit eu pe lume, isi freca fericit palmele dl. John Denver (RIP), cu piesa ”Thank God I’m a Country Boy”… :)

“Sora-tii ii plac chiftelele?”

11 mai, 2009

9:37

El si ea, la prima intalnire, incercand, din rasputeri, sa mentina vie conversatia:

” – Sora-tii ii plac chiftelele?

  – N-am sora, sunt singura la parinti…”

Linistea se lasa din nou si apasa…apasa teribil…

 ” – Dar, dac-ai fi avut, i-ar fi placut?

 Pentru toti cei care vor sa-si rafineze arta conversatiei, sa-si cultive spontaneitatea si sa-si ascuta simtul replicii, un pusti nebun din America  a lansat, cu putin timp in urma, un site de chat intre persoane total straine. Intri, pur si simplu si incepi sa discuti. Posibil partener de conversatie: un liceean din Texas, o maseuza din Thailanda, un inginer din Polonia sau un chelner din Puerto Rico.

www.omegle.com

Cu bordura sau pierdut?

8 mai, 2009

12:04

Celor dintre voi carora le-au cam trecut spasmele adolescentei, musai ca le va fi familiara intrebarea de mai sus…Amintiti-va, am auzit-o cu totii, invariabil si inevitabil, de fiecare data cand ne-am asezat, cuminti, pe scaunul cu sezutul din vinilin maro, lucios si ros pe la incheieturi, al frizeriei de la parterul blocului. Generatii intregi, tineri sau batrani, puberi sau adulti, studenti sau lacatus-mecanici, n-am avut de ales decat intre aceste doua alternative hair-stilistice, una mai anosta si mai neinspirata decat cealalta…

Ei bine, fast-forward vreo 15 ani buni…decorul se schimba brusc si pe de-a-ntregul, ca pe o scena pro dintr-un teatru de pe Big Broadway…creasta, tepi, placa de intins, filaj, bob asimetric, franjuri, goth, emo…iata doar  mica parte din arsenalul de tehnici si stiluri pe care-l stapanesc si instrumenteaza mega-dibacii juni contemporani…

Prin voia soartei, nu ma tund decat zero, de vreo cativa ani buni incoace (nothing worse than a bald guy in denial) asa ca, toata aceasta urgie de stiluri si tehnici nu face decat sa ma amuze copios…Mai mult, descopar, iata, poate singurul domeniu in care excelez prin neimplicare :)

Asadar…cu bordura sau pierdut?

New kid on teh blog…

7 mai, 2009

14:28

Tocmai cand lumea, epuizata, isi facea socotelile ca nu mai are nevoie de inca un blog, m-am hotarat sa ma pun de-a curmezisul, asa ca iata-ma, ingrosand tagma blogger-ilor mioritici.

Bineinteles, numai timpul va decide daca post-urile mele vor fi avut un minim succes public,  sau daca vor fi sortite ignorarii totale. Oricum, din cate observ, ramane inca sa se nasca blogger-ul roman jenat de lipsa de reactie a celor din jur… Asa ca, pana una alta, let’s have a bit of fun, at no one’s expense!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.